La ce mǎ ajutǎ exprimarea autenticǎ în profesia mea ... sau în viaţa mea personalǎ? Îmi foloseşte, oare, sǎ renunţ la “eficientul” meu mod de a comunica inautentic, simulat, specultiv şi duplicitar? De ce sǎ încetez a mǎ strǎdui sǎ te manipulez, sǎ te controlez sau sǎ obţin de la tine ce vreau indiferent de ceea ce-ţi doreşti sau simţi tu?
Rǎspunsul deşi aparatent dramatizat, în esenţǎ foarte adevǎrat : pentru cǎ dacǎ nu încetez exprimarea inautenticǎ, risc sǎ nu te întâlnesc realmente niciodatǎ, pe tine – cel din faţa mea! Dar, cine eşti TU ? !Poate cǎ TU eşti şeful meu, subalternul meu, sau poate cǎ TU eşti clientul sau colegul meu de birou. Intersectându-ne, poate, zilnic, în aceeaşi organizaţie, pe acelaşi palier, sau chiar în acelaşi birou, EU şi TU continuǎm sǎ fim atât de aproape spaţial şi, totuşi, la ani luminǎ distanţǎ relaţional. Întrucât fǎrǎ exprimare autenticǎ nu existǎ contact real, iar fǎrǎ contact real nu existǎ întâlnire şi cunoaştere interpersonalǎ.
Atunci când TU te exprimi simplu şi deschis, indiferent cǎ îmi comunici lucruri plǎcute sau neplǎcute, îmi oferi ceva din tine însuţi şi mǎ faci pǎrtaş la lumea ta. Atenţie! Îţi asumi fie riscul de a fi pedepsit sau respins, fie pe cel de a fi recompensat sau iubit.
Iar, când EU aleg sǎ mǎ exprim autentic mǎ expun riscului de a fi exact ceea ce sunt, ca semn al maturitǎţii şi “inteligenţei” mele emoţionale. Atfel, exprimarea autenticǎ se contureazǎ ca un act de profundǎ încredere în Sine.
Nu de puţine ori, evit sǎ-ţi spun ce mǎ supǎrǎ sau mǎ deranjeaza la comportamentul tǎu, de teamǎ sǎ nu stric falsa şi iluzoria pace din relaţia noastrǎ. De pildǎ, mǎ enerveazǎ cumplit când fumezi în birou şi laşi scrumiera plinǎ cu mucuri de ţigarǎ, dar nu-ţi spun de fricǎ sǎ nu te supǎr. În adâncul fiinţei mele, însǎ pe nesimţite, încep sǎ te detest. Şi, pe mǎsurǎ ce pledez mai mult în afarǎ pentru pacea din relaţia noastrǎ, în interiorul meu, fǎrǎ sǎ-mi dau seama, pregǎtesc trupele de rǎzboi, care vor tâşni spre luptǎ, într-o bunǎ zi, când îţi aprinzi relaxat o ţigarǎ, într-o pauzǎ de cafea. Eşti nǎucit şi nimicit pentru moment, iar relaţia nostrǎ este ruptǎ agresiv, deoarce, în loc sǎ fie fortificatǎ de exprimarea autenticǎ a trǎirilor mele, a fost fragilizatǎ de iluzia înţelegerii perfecte.
Dacǎ aleg, însǎ, construirea şi consolidarea relaţiei mele cu tine pe baza exprimǎrii autentice, cinci repere mǎ pot ghida în direcţia comunicǎrii emoţionale mature:
1. EXPRIMAREA AUTENTICǍ ESTE NONEVALUTIVǍ / NECRITICǍ
Când îţi spun: “Mǎ simt iritat când îmi vorbeşti pe un ton ridicat!” relatez despre mine şi, mai exact, despre ceea ce EU simt în contexul în care îmi vorbeşti pe un ton ridicat; implicit îmi asum responsabilitatea propriei trǎiri, fără a adopta o atitudine critică sau evalutivă în raport cu tine.
Când îţi spun: “Mǎ iriţi cǎ ţipi la mine! / “Mǎ faci sǎ mǎ simt iritat când ţipi la mine!” te responsabilizez pentru ceea ce eu simt şi, întrucât, ceea ce eu simt este o trǎire neplǎcutǎ, îţi comunic implicit, cǎ asta te face “un mǎgar insensibil’. Ba mai mult decât atât, uneori, sar peste a-ţi mai spune ce simt şi te critic aspru şi direct: : “Eşti un nesimţit! Dobitocule!” Ajung, în cele din urmǎ, sǎ nu mai ştiu exact nici ce simt, nici cine este adevǎratul responsabil pentru trǎirile mele. Dar, mǎ transform într-un expert evalutor critic al TAU pentru tot ce mi se întâmplǎ. Culmea este cǎ, deşi uneori aceste evaluǎri sunt corecte (adicǎ, tu chiar eşti o persoanǎ egoistǎ, egocentricǎ sau dominatoare, agresivă) între tine şi trǎirile mele, pur şi simplu, nu existǎ o relaţie de cauzalitate. Eu sunt adevǎratul şi unicul responsabil al trǎirilor mele. Aşa se explicǎ de ce persoane diferite pot experimenta trǎiri diferite în raport cu unul şi acelşi tip de individ; aşa cum una şi aceeaşi persoanǎ poate experimenta trairi diferite în momente diferite ale vieţii sale faţǎ de acelaşi tip de individ. De pildǎ, în relaţie cu un coleg egocentric, narcisic, EU mǎ pot simţi amuzat de « spectacolul » la care asist, cineva se poate simţi iritat, inconfortabil, nedreptǎţi, iar altcineva plin de compasiune pentru vulnearbilitatea realǎ ce se ascunde sub mirajul superioritǎţii. În concluzie, reacţia mea emoţionalǎ faţǎ de tine ţine de istoria mea existenţialǎ şi de configuraţia unicǎ a personalitǎţii mele. Tu eşti doar un catalizator care activeazǎ ceea ce eu deja conţin şi în raport cu care aş putea fi recunoscǎtor pentru mǎ ajuţi sǎ mǎ descopǎr.
2. EMOŢIILE SUNT NONVALORICE
Asta înseamnǎ cǎ trǎirile mele, indiferent ca sunt plǎcute (iubire, bucurie, admiraţie, entuziasm) sau neplǎcute (urǎ, tristeţe, dispreţ, apatie) nu sunt “bune” sau “rele”, “corecte” sau “greşite”. Ele au rolul de a indica locul şi direcţia pe drumul vieţii. A le desconsidera şi a le nega pe motivul cǎ sunt rele, ar fi echivalentul situaţiei în care cǎpitanul unui vas aruncǎ busola care îi semnaleazǎ locul în care se aflǎ, pe motivul cǎ nu e bunǎ.
Şi totuşi, atât în viaţa profesionalǎ, cât şi în cea personalǎ, evaluarea criticǎ a emoţiilor ne limiteazǎ considerabil acţiunile: cred despre mine cǎ sunt un şef puternic şi consider ruşinos sǎ-mi fie fricǎ de un subaltern inteligent care ar putea aspira la postul meu; atunci îmi reprim frica şi îmi construesc o “filozofie de viaţǎ”, conform cǎrei subalternii nu trebuie trataţi cu prea multǎ cǎldurǎ şi încredere. Sunt o femeie – manager, dinamicǎ, energicǎ, explozivǎ şi temerapentalǎ, dar îmi ascund pulsiunea agresivǎ despre care am învǎţǎt cǎ nu dǎ bine cu statutul meu; in consecinta, sunt expusǎ riscului de a dezvolta o apatica depresie.
Atentie! Existǎ o foarte mare diferenţǎ între a pemite emoţiilor sǎ ajungǎ în conştiinţǎ şi a pemite emoţiilor sǎ se manifeste în comportamente. Îmi pot da voie sǎ trǎiesc furie tristeţe sau fricǎ. Dupǎ ce am devenit conştient de ele, optez pentru a acţiona într-o direcţie sau alta. A-mi respinge sau nega emoţiile, indiferent de natura lor, înseamnǎ sǎ îmi limitez semnificativ şansa de a mǎ descoperi şi de a mǎ exprima liber şi autentic.
3. EMOŢIILE POT FI ACORDATE CU MENTALUL SI VOINŢA
Mecanismul psihologic este urmǎtorul: odatǎ ce am acceptat cǎ emoţiile nu pot fi evaluate în termeni de “corecte sau greşite”, « bune sau rele », îmi este mai uşor sa mi le asum şi sǎ menţin contacul conştient cu ele. Astfel, dincolo de emoţiile conştientizate, îmi pot afla nevoile neîmplinite; maturitatea emoţionalǎ îmi va ajuta mentalul sǎ decidǎ, în baza informaţiilor pe care le am, ce nevoi împlinesc imediat, şi ce nevoi amân cu ajutorul voinţei. Aceste decizii sunt traduse în acţiuni de îndatǎ ce dispun de energia necesarǎ. Pot ajunge astfel, la un acord între emoţii, mental şi voinţǎ, ceea ce îmi va da o stare de bine şi dezinvolturǎ interioarǎ care mǎ pregǎteşte pentru experienţele viitoare ale vieţii mele. Prezenţa dezacordului între emoţii, mental şi voinţǎ va fi experimentat ca o stare conflictualǎ, tensionatǎ, disonantǎ, iar viaţa va fi perceputǎ ca o luptǎ, ca urmare a poiectǎrii în exterior a luptelor din interiorul meu.
4. EXPRIMAREA EMOŢIONALǍ ESTE SǍNǍTOASǍ
Evit sǎ mǎ exprim emoţional autentic. Ba mai mult, mǎ exprim atent calculat şi minuţios planificat pentru cǎ îmi doresc foarte mult ca tu sǎ ma apreciezi. Cresc, astfel, foarte mult şansele ca tu sǎ te manifeşti apreciativ şi valorizator, dar nu în raport cu mine, aşa cum sunt, pentru cǎ tu nu cunoşti exprimarea feţei mele adevǎrate; ci în raport cu masca artificialǎ pe care eu am purtat-o cu o uriaşǎ risipǎ de energie, inteligenţǎ şi rafinament, numai pentru ca aprecierea ta sǎ nu disparǎ. Deşi primesc aprecierea ta, nu mǎ pot bucura realmente de ea, întrucât ştiu şi simt cǎ rǎspunsul tǎu este provocat nu de mine, ci de rolul pe care îl joc.
Aşa cǎ, în cele din urmǎ, aleg sǎ-mi exprim sincer trǎirile mele cele mai ascunse (firca, nemulţumirea). Hm! Rǎspunsul nu e nici pe departe la fel de plǎcut ...dar este singurul care îmi oferǎ satisfacţia de a experimenta interacţiunea noastrǎ realǎ, oricât de “abrazivǎ, corozivǎ sau adezivǎ” ar fi ea în prezent.
Mai mult decât atât, m-am eliberat sǎnǎtos de trǎirile emoţionale, care nu dispar, oricât de mult m-aş strǎdui sǎ le resping sau sǎ le îndepǎrtez. Dimpotrivǎ, acele trǎiri emoţionale pe care nu le exprim conştient, ajung, în cele din urmǎ, sǎ-şi gǎseascǎ modalitǎţi de exprimare din cele mai variate şi mai costisitoare: dureri de cap, ulcer, alergii, dureri musculare, hipertensiune, dinţii care scrâşnesc, uşile trântite, gripa rebelǎ, indispoziţiile, plictisealǎ, obosealǎ, lacrimile...
În contextul unor consecinţele atât de “costisitoare”, lipsa de exprimare autenticǎ a emoţiilor se explicǎ prin motive puternice ce le stau la baza:
a) frica de fragilizarea a imaginii personale: de pildǎ, ca director, mǎ tem sǎ-mi exprim neajutorarea în faţa unei provocǎri profesionale suprinzǎtoare şi spectaculoase pe care mi-o lanseazǎ un subaltern; asfel, cǎ ajung sǎ-l descurajez în elanul lui, sa-i sabotez încerǎrile sau chiar sǎ-l sancţionez pentru “nesubordonare”.
b) Fricǎ de respingere: “Dacǎ îi spun şefului meu cǎ îl admir pentru iniţiativa lui constructivǎ, s-ar putea sǎ creadǎ cǎ îl perii şi cǎ vreau sǎ mǎ pun bine cu el”. Sau: “ “Dacǎ îi spun colegului meu de bioru cǎ m-a rǎnit, s-ar putea sǎ-mi rǎspundǎ cǎ nu-i pasǎ”.
Deşi puternice, aceste motivaţii se dovedesc a fi, în cele din urmǎ, pǎcǎlitoare pentru relaţiile construite pe o exprimare inautenticǎ, ce nu rezistǎ în faţa decisivului test al timpului.
4. ESTE DE DORIT CA EMOŢIILE SǍ FIE EXPRIMATE CǍND SUNT EXPERIMENTATE, ÎN MAJORITATEA SITUAŢIILOR
Îmi este, fǎrǎ îndoilǎ, mai uşor sǎ-ti spun cât de furios am fost cǎ ai fost promovat pe postul de General Manager, în locul meu, când ne întâlnim în parc, la 5 ani dupǎ pensionare. Dar, îmi este incomparabil mai greu sǎ trǎiesc ani de zile cu aceastǎ furie de care nu reuşesc sǎ scap, ci se structureazǎ în contracţii corporale sau pe care am ajuns, în cele din urmǎ, sǎ o transfer asupra sbordonaţilor mei, miraţi şi ei de ceea ce li se întâmplǎ.
De cele mai multe ori, emoţiile care nu sunt exprimate în momentul în care sunt trǎite, ne blocheazǎ şi ne complicǎ existenţa.
Este adevǎrat cǎ sunt şi unele situaţii în care comunicarea imediatǎ a emoţiilor nu este de dorit: nu-i voi spune unui angajat paralizat de fricǎ din cauza unei situaţii de evaluare, cât de tare mǎ enrveazǎ; nu-i voi spune angajatului care tocmai a aflat cǎ este vizat pentru restructurarea de posturi, cât de tare mǎ dezgustǎ atitudinea lui ostilǎ faţǎ de conducerea companiei. Şi în aceste situaţii autenticitatea exprimǎrii este în continuare de dorit, ea fiind doar amânatǎ pentru un moment mai potrivit (in nici un caz, pentru secolul urmator!)
Dincolo de aceste situaţii, exprimarea autenticǎ şi promptǎ a emoţiilor, rǎmâne apanajul realţiilor eficiente şi evolutive, mai ales în cazul persoanelor care petrec foarte mult timp împreunǎ (profesie, prietenie, parteneriat de cuplu sau marital).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu